Astăzi, la Chișinău ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco și oficiali ai Biroului Federal de Investigații (FBI) al SUA au semnat Memorandumul de cooperare și schimb reciproc de informații cu privire la identificarea amprentelor digitale în scopuri de justiție penală și pentru lupta împotriva terorismului.
Acest document permite specialiștilor MAI să facă schimb de informații operative cu agenții FBI, cu privire la grupurile criminale și teroriste de interes comun.
De asemenea, aceștia vor face schimb de experiență cu privire la modalități de detectare și combatere a activității criminale prin tehnici de investigare, precum și prin utilizarea metodelor, și tehnologiilor științifice.
În cadrul vizitei oficiale a delegației MAI în SUA din noiembrie anul trecut, FBI și MAI s-au angajat să încheie un acord oficial de schimb de date biometrice în cadrul programului FBI „Schimb global de date biometrice și alte date de identitate”.
Ministrul de Interne, Ana Revenco a ținut să mulțumească SUA și FBI pentru încrederea acordată și pentru recunoașterea profesionalismului specialiștilor noștri. ”Iată că am reușit să ne ținem de promisiunea de a lucra împreună, pe care am făcut-o anul trecut cu ocazia vizitei în SUA. Acum, având acces reciproc la mai multe date și informații, vom reuși să identificăm mai repede suspecții și să prevenim criminalitatea transfrontalieră, și terorismul. Împreună suntem mai puternici”, a declarat Revenco.
Odată formalizat, memorandum-ul va oferi posibilitatea de a obține din baza de date a FBI, care are aproape 80 de milioane de înregistrări, rezultate și date cu privire la teroriști, și criminali transnaționali cunoscuți sau suspectați în comiterea unor crime. Acest memorandum va ajuta investigațiile, va îmbunătăți eficacitatea aplicării legii și va promova siguranța publică. Din anul 2002, în cadrul acestui program al FBI participă peste 50 de țări, care au acces la peste 450 000 de date biometrice.