VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

43 de milioane de lei, investiți în sprijinul formării viitorilor pedagogi la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a participat la evenimentul de lansare a subproiectului „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC). Acest subproiect a fost câștigat în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, care este implementat de Ministerul Educației Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Bugetul total al subproiectului este de peste 43 de milioane de lei (echivalentul a peste 2 milioane de euro), iar durata de implementare a proiectului este de 2,5 ani.

Proiectul este unul prioritar și are drept scop perfecționarea învățământului superior pedagogic și creșterea capacității instituționale a UPSC de formare a specialiștilor calificați și competitivi în domeniul „Științe ale educației”, precum și îmbunătățirea mecanismelor de asigurare a calității studiilor. În acest scop, se urmărește reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională.

Beneficiarii direcți ai subproiectului sunt cei 1102 studenți UPSC de la programele de licență și master în domeniul prioritar „Științe ale educației”, beneficiarii indirecți, fiind studenții universității care își fac studiile la învățământ cu frecvență redusă, dar și cei din alte domenii de formare profesională, în total 2721 de studenți. De menționat că au de beneficiat și cele 227 de cadre didactice și științifico-didactice titulare din universitate, precum și persoanele înscrise la programele de formare profesională continuă în cadrul centrelor instituționale de formare continuă –- 4600 de persoane.

Ministerul Educației și Cercetării va continua investițiile în calitatea și modernizarea învățământului. Subproiectul „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” face parte din Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” ce se înscrie în reforma de modernizare a învățământului superior, inițiată în vara acestui an. În total, Guvernul Republicii Moldova investește 700 de milioane de lei în acest scop.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.