Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut, miercuri, un discurs în faţa Parlamentului Noii Zeelande, devenind al doilea lider străin care a făcut acest lucru vreodată, scrie The Guardian.
„Anul acesta a arătat lumii întregi cât de mult se poate face, cu suficientă determinare şi cunoştinţe despre ceea ce trebuie făcut”, a spus el.
Preşedintele a cerut Noii Zeelande să impulsioneze pacea şi să se unească în jurul planului în 10 puncte pe care l-a prezentat la summitul G19. El a cerut în special Noua Zeelandă să contribuie la al optulea punct – protecţia mediului.
Zelenskii a spus că daunele aduse mediului din războiul Rusiei vor afecta milioane de oameni timp de ani de zile. Atacurile ruseşti au contaminat oceanele şi 7,4 milioane de acri de pădure, a spus el.
„Nu există pace adevărată acolo unde ecocidul a avut loc şi consecinţele sale nu au fost neutralizate”, a precizat el.
După discurs, guvernul a promis un alt ajutor umanitar de 3 milioane de dolari neozeelandei Ucrainei, precum şi noi sancţiuni împotriva persoanelor iraniene şi a unei entităţi implicate în fabricarea şi furnizarea de drone către Rusia.
Prim-ministrul Jacinda Ardern i-a mulţumit liderului ucrainean pentru că şi-a acordat timpul pentru a vorbi cu Noua Zeelandă, când îşi conducea poporul printr-o criză şi a spus că speră că naţiunea din Pacific şi-a exprimat clar sprijinul pentru Ucraina.
„Sprijinul nostru pentru Ucraina nu a fost determinat de geografie, nu a fost determinat de istorie sau de legăturile sau relaţiile diplomatice – judecata noastră a fost una simplă: ne-am pus întrebarea „Dacă eram noi?”, a spus ea.
Singurul lider al unui guvern străin care s-a adresat parlamentului Noii Zeelande a fost Julia Gillard din Australia în 2011.