VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mai puține persoane se împrumută de la instituțiile de creditare nebancare

Pe parcursul trimestrului trei al anului curent, sectorul de creditare nebancară a acordat credite în valoare de 2,9 miliarde de lei. Cifra este în descreștere cu 6,2% față de perioada similară a anului precedent.

În această perioadă, sectorul a furnizat credite la peste 430,3 mii de persoane, iar valoarea medie a unui credit nebancar a fost de 32,8 mii de lei.

Comisia Națională a Pieței Financiare precizează că unul din motivele care a condiționat descreșterea creditelor acordate a fost intrarea în vigoare din 1 septembrie 2022 a Regulamentului privind cerințele de creditare responsabilă aplicate organizațiilor de creditare nebancară. Documentul stabilește criterii exprese aferente modului de evaluare a bonității consumatorului în scopul neadmiterii supra-îndatorării acestuia.

Ținând cont de structura sectorială a creditelor acordate, 0,2 miliarde de lei au fost acordați de către sectorul asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ), în scădere cu 10,25%, transmite IPN.

2,7 miliarde de lei au fost acordați de către sectorul organizațiilor de creditare nebancară (OCN) sau cu 5,9% mai puțin decât în trimestrul similar al anului precedent.

Rata creditelor neperformante (mai mari de 90 de zile) per sector OCN a înregistrat nivelul de 12,5%, în scădere cu 1,6 puncte procentuale, iar per sector AEÎ – 7,7%, în creștere cu 1,6 puncte procentuale față de nivelul înregistrat la finele trimestrului trei al anului 2021.

La data de 1 octombrie 2022, în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau înregistrate 131 OCN cu dreptul de a desfășura activitate de creditare nebancară, iar 33 OCN aveau activitatea suspendată. În același timp, licențe pentru desfășurarea activității profesioniste dețineau 223 asociații de economii și împrumut.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.