Micii pacienți și lucrătorii medicali ai Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii vor beneficia de condiţii mai bune în urma renovării capitale a acoperişului instituției medicale, anunță Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Pentru realizarea proiectului, CNAM a transferat pe parcursul anului două tranșe în valoare totală de circa 1 milion 500 mii de lei, iar cofinanțarea din partea Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a mun. Chișinău a fost de 367 de mii de lei.
Potrivit CNAM, din momentul dării în exploatare a instituției, acoperișul nu a fost schimbat și nu a fost supus reparațiilor capitale, acesta era în stare defectă, cu fisuri adânci pe toată suprafața.
Reparația capitală a acoperișului a constat în lucrări de demontare și de montare (țevi, elemente de legătură, confecții metalice, turnări de beton), lucrări de înlocuire a învelitorii de tip moale cu membrane bituminoase, reparație a sistemei de scurgere a apei, a coșurilor de ventilare, parapetului și accesului pe acoperiș.
Schimbarea acoperișului a contribuit esențial la îmbunătățirea condițiilor de asigurare a tratamentului copiilor cu boli infecțioase și de activitate a personalului medical.
Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii acordă asistență medicală în cazul a circa 16 mii de solicitări anual, dintre care 5500 de copii sunt spitalizați.