Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Michael McCaul, membru al Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. Oficialii au discutat despre relațiile moldo-americane și sprijinul oferit de partenerii din Statele Unite pentru agenda noastră de reforme.
Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru adoptarea de către Congresul SUA, în aprilie 2022, a unei rezoluții prin care este reafirmat sprijinul pentru suveranitatea, integritatea teritorială și parcursul democratic al Republicii Moldova. La fel, ea a apreciat decizia SUA de a trece pe lista de sancțiuni nouă persoane și 12 entități pentru acte grave de corupție, prejudicierea averii statului și promovarea influenței Rusiei în țara noastră. Lidera de la Chișinău a subliniat că asemenea acțiuni ne ajută să continuăm efortul de eradicare a corupției și de consolidare a instituțiilor statului.
Președinta Sandu a menționat că Moldova mizează și mai departe pe sprijinul Statelor Unite în realizarea reformelor, inclusiv în procesul de aderare la UE a țării. De asemenea, avem nevoie de susținere pentru asigurarea independenței energetice.