Prin urmare funcționarii care îi irosesc sunt obligați să raporteze cu regularitate (nu doar la cererea jurnaliștilor) cum au gestionat fondurile publice, astfel încât cetățenii să știe dacă au fost procurate cele mai ieftine scaune pentru guvern, dacă nu cumva licitațiile pentru achiziționarea mobilierului le-a câștigat un cumetru al demnitarului care a împărțit banii, și principalul, dacă nu cumva niște lei, dolari sau euro alocați pentru achiziții publice s-au rătăcit prin buzunarele funcționarilor sau ale cumetrilor?
Cum vă ziceam, de la adoptarea legii privind accesul la informație au trecut 22 de ani. Timp suficient ca să fi fost scoase toate filtrele și barajele cu care s-au îngrădit deținătorii de informații de utilitate publică. Jurnaliștii constată însă că accesul e la fel de dificil ca în zorii luptei pentru democrație. Cel mai proaspăt raport privind transparența instituțiilor publice semnat de Freedom House prezintă între altele clasamentul celor maI BARICADATE instituții. Iată cine ocupă primele trei poziții – 1. Ministerul de Interne, 2. Serviciul Fiscal, 3. Inspectoratul pentru protecția Mediului. Același raport identifică cele mai deschise instituții, primele trei din clasament sunt Ministerul Economiei, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Consiliul Concurenței.
Autorii raportului au adunat și o impresionantă colecție de refuzuri de a oferi informațiile solicitate. Ele mi-au amintit de celebra parodie a lui Arkadi Raikin în care birocratul inabordabil ca o stâncă de granit îi cere unui solicitant de certificat să aducă un certificat care ar fi certificat că el are nevoie de certificat. Nemuritoare povestea lui Raikin.
