11 deținuți de la Penitenciarul nr.17-Rezina, condamnați la pedeapsa detențiunii pe viață, au intrat în greva foamei. Aceștia solicită eliberarea condiționată.
Administrația Națională a Penitenciarelor precizează că patru condamnați au intrat în greva foamei începând cu data de 7 noiembrie pentru a atenționa autoritățile asupra aplicării art. 91 alin (5) din Codul penal (eliberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen), conform principiului aplicării legii mai blânde (Codul penal din redacția anului 1964).
”Din momentul declarării grevei foamei, administrația instituției penitenciare a asigurat separarea deținuților, cerință prevăzută de lege, în același timp a fost asigurată examinarea medicală a stării de sănătate. Deținuții aflați la greva foamei sunt supravegheați zilnic de medicul instituției și asistați de un specialist-psiholog, astfel sănătatea și viața condamnaților nu este expusă vreunui pericol.
Cu referință la audiența deținuților aflați la greva foamei pentru a analiza motivele și a soluționa problema, vă informăm că a fost informată conducerea Ministerului Justiției, iar plângerile deținuților urmează a fi analizate pentru a identifica soluții corespunzătoare”, anunță ANP.