VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Alexandru Tănase explică ce va urma dacă Curtea Constituțională va decide scoaterea Partidului Șor înafara legii

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 9 noiembrie proiectul hotărârii prin care Ministerul Justiției cere scoaterea Partidului Politic „ȘOR” în afara legii. 

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a menționat că dacă Partidul Șor va fi declarat neconstituțional, acesta va fi radiat din Registrul partidelor.

Noi nu am avut precedente în istoria Moldovei, când ar fi fost declarat vreun partid neconstituțional, de aceea noi nu avem cum să știm cum va judeca curtea, dar în eventualitatea în care vine o astfel de decizie a Curții Constituționale, cred că în mod logic partidul respectiv urmează a fi radiat din Registrul partidelor, dar, iarăși, este o presupunere, deoarece avem Codul civil, care reglementează procedura de radiere a unei persoane juridice, care este puțin mai complexă, dar cred eu că, dacă se va ajunge la așa ceva, se va stabili pentru prima dată care este calea de urmat în astfel de situații. Vreau să zic că noi am avut un singur caz când un partid politic a fost suspendat pentru o lună de zile, adică nu a fost declarat neconstituțional, dar a fost suspendat pentru o lună de zile. Este vorba de dosarul PPCD, care mai apoi această hotărâre a ministrului justiției de la acea vreme, nu mai țin minte cine era, probabil, dl Morei, a fost controlată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea a constatat o violare a Convenției europene”, a explicat Alexandru Tănase.

Totodată, ex-președintele CC a explicat ce se va întâmpla cu mandatele parlamentare ale Partidului Șor în cazul în care formațiunea va fi scoasă în afara legii.

Suntem într-o zonă a speculațiilor, „dacă curtea va spune”… Nu se știe ce va spune curtea, în primul rând, deoarece trebuie să ținem cont că declararea unui partid politic ca fiind neconstituțional necesită argumente foarte importante și foarte serioase. Acum și curtea este conștientă de dimensiunea unei astfel de decizii, cu atât mai mult că vorbim despre un partid parlamentar, cu atât mai mult că este vorba de un partid de opoziție și detaliile acestea nu au cum să fie omise din peisaj atunci când curtea va examina acest dosar, dar referindu-mă la mandatele aleșilor locali, că nu sunt doar deputați, sunt și aleși locali, presupun că au consilieri, primari și ce o mai fi având ei acolo, nu văd cum ar fi afectate mandatele acestora, deoarece lista electorală a partidului politic a fost validată de Curtea Constituțională odată cu validarea alegerilor. Și atunci rezultă că chiar dacă să admitem că, eu nu prea văd cum, dar să admitem că deputații care sunt astăzi în parlament ar dispărea din peisaj, fie că ar demisiona, fie că nu știu ce s-ar întâmpla cu ei, vin următorii.

Listele, de obicei, au nu doar 101 candidați, dar sunt și supleanți, sunt mai multe persoane și mai apoi, când pică unul din această piramidă, vine succesorul său și îi ia locul. Mie îmi este complicat să văd cum ar putea să fie întrerupt mandatul unui parlamentar, dar trebuie să ținem cont că eu judec din perspectiva pur teoretică a speței și analizând prevederile constituționale așa cum le văd eu, dar judecătorii Curții Constituționale s-ar putea să aibă alte viziuni, s-ar putea să aibă alte abordări.

Ei au un instrumentar foarte larg în sensul acesta de a acționa, acum chiar este foarte greu să estimăm care ar putea fi consecințele unei astfel de decizii. În mod cert una din consecințele pe care am putea s-o intuim, asta ar fi radierea partidului politic din registru și interdicția de a participa în campanii electorale.

Cred eu că asta ar pune punct și ar face imposibilă finanțarea de la bugetul de stat a acestui partid politic, adică ar fi o serie de consecințe, dar care ar viza persoana juridică, partidul politic respectiv care ar putea fi declarat ca fiind neconstituțional, dar nu văd cum ar putea fi întrerupte mandatele persoanelor care au fost alese. Parlamentul Republicii Moldova are 101 deputați și el nu poate funcționa dacă nu-i are pe toți 101.

În cazul în care am admite ideea că neconstituționalitatea unui partid ar întrerupe și mandatele tuturor celor care au acces pe listele electorale fie în organele locale, fie în organele centrale, fie în parlament și unde mai sunt ei prezenți, ar apărea o întrebare logică: cum se compensează acest număr de voturi? Și aici noi nu vom găsi un răspuns, or redistribuirea unor astfel de mandate nu este posibilă, mi se pare imposibil de făcut lucrul acesta, dacă nu chiar problematic. Dar eu zic să așteptăm ce va zice curtea din cauză că va fi o speță interesantă și va fi o premieră pentru țara noastră, când curtea va avea de dat o soluție pe o asemenea speță destul de importantă, dar și complicată din punct de vedere juridic”, a precizat Tănase.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.