Linia electrică aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău, supranumită și „Linia independenței energetice”, a fost pusă sub tensiune duminică, 8 noiembrie. Noua infrastructură energetică leagă direct sistemul energetic al Republicii Moldova de România și de rețeaua europeană.
Prezent la evenimentul de inaugurare, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că linia Vulcănești-Chișinău contribuie la reducerea dependenței de nodul energetic de la Cuciurgan.
„Cei 158 de kilometri ai liniei leagă Vulcănești de Chișinău și întăresc accesul la energia din România și din piața europeană. Noua infrastructură ne oferă o rută de transport care reduce dependența de nodul energetic de la Cuciurgan și consolidează siguranța întregului sistem, nu doar a celui național, dar chiar și a celui regional”, a spus Dorin Junghietul.
La rândul său, președinta Maia Sandu a vorbit despre importanța strategică a proiectului pentru securitatea noastră energetică, inclusiv în contextul vulnerabilităților istorice ale sistemului energetic al Republicii Moldova.
„Prin acest proiect consolidăm capacitatea de transport a energiei electrice, diversificăm rutele de aprovizionare și întărim conexiunea Republicii Moldova cu sistemul energetic european. Independența energetică, pentru noi, înseamnă să putem decide singuri de unde cumpărăm energia, fără să fim vulnerabili la presiuni și șantaj”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a amintit că, în primii 30 de ani de independență, Republica Moldova a investit prea puțin în interconexiuni energetice, iar dependența de un număr limitat de surse și rute de aprovizionare a costat scump. „De fiecare dată când R. Moldova îndrăznea să aleagă altceva decât își dorea Moscova, eram amenințați că vom rămâne fără lumină și căldură. Și au fost perioade în care am fost deconectați de la energie. Ultima dată s-a întâmplat în toamna anului 2021”, a adăugat Maia Sandu.
În același timp, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, care și-a început vizita la Chișinău prin participarea la acest eveniment, a subliniat că interconectarea cu rețelele europene oferă Republicii Moldova mai multe posibilități de procurare a energiei electrice.
„Importanța acestui proiect depășește realizarea unei infrastructuri de transport al energiei electrice. Acesta contribuie la consolidarea conectivității regionale și creează premise mai bune pentru integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană. Acest rezultat demonstrează valoarea cooperării și a angajamentului comun pentru un viitor energetic mai sigur”, a declarat Marta Kos.






Menționăm că lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început în aprilie 2024 și au fost parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din 8 raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al Republicii Moldova în perioadele de vârf.
Următoarele interconexiuni cu România sunt deja în pregătire. Este vorba despre linia Bălți–Suceava, în valoare de aproximativ 77 de milioane de euro, finanțată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și un grant al Uniunii Europene de 15 milioane de euro, și despre linia Strășeni–Gutinaș, care va fi construită cu finanțare nerambursabilă din partea Statelor Unite ale Americii.







