Nouă sate din raionul Florești vor beneficia de un nou post de salvatori și pompieri grație sprijinului UE

Circa 5000 de locuitori din nouă localități ale raionului Florești vor beneficia de intervenții mai rapide în cazul situațiilor de urgență, odată cu inaugurarea unui Post teritorial de salvatori și pompieri voluntari în comuna Izvoare.

Noul post va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe, transmite Moldpres.

- Advertisement -

În cadrul acestuia vor activa 12 pompieri voluntari, care au absolvit cursul de formare inițială organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova. Aceștia au fost instruiți să acorde primul ajutor, să participe la stingerea incendiilor, să intervină în cazul accidentelor și să sprijine operațiunile de salvare până la sosirea echipajelor profesioniste.

Pentru desfășurarea misiunilor, postul a fost dotat cu o autospecială de intervenție de model STAR, cu o capacitate de 2.800 de litri de apă, oferită de partenerii din Polonia.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană, prin Serviciul Instrumente de Politică Externă, și implementată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților publice locale.

Postul din Izvoare este al 89-lea din cadrul rețelei naționale de salvatori și pompieri și al 29-lea post de voluntari. Acesta a fost inaugurat în cadrul proiectului „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”, care prevede construcția a zece posturi de salvatori și pompieri voluntari.

Postul din Izvoare este al treilea inaugurat în cadrul proiectului. Alte șapte urmează să fie deschise în localitățile Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, Vălcineț, raionul Călărași, Selemet, raionul Cimișlia, Sadaclia, raionul Basarabeasca, Mateuți, raionul Rezina, Călinești, raionul Fălești și Pepeni, raionul Sîngerei.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.