Ministra Finanțelor, Victoria Belous, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat o eventuală candidatură la funcția de primar al municipiului Chișinău din partea Partidului Acțiune și Solidaritate. Aceasta a declarat, în cadrul emisiunii „FORUM” de la Vocea Basarabiei, că formațiunea va veni cu un anunț oficial în acest sens.
Întrebată dacă și-a dat acordul pentru a candida la alegerile locale din municipiul Chișinău sau dacă a fost consultată de partid, ministra a lăsat să se înțeleagă că numele său s-ar afla pe lista potențialilor candidați ai PAS.
„În PAS se solicită opinia persoanei pentru orice decizie care o vizează. Nu se impun lucruri. În acest partid există democrație și valori și se ține cont de opinia unui om. Cât despre campania electorală pentru municipiul Chișinău, partidul de guvernare va veni cu un comunicat oficial la acest subiect. Nu vreau să anticipez unele mesaje”, a declarat Victoria Belous.
Oficialul nu a precizat când va fi anunțat candidatul formațiunii pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, subliniind desemnarea presupune parcurgerea unor etape interne. „Avem și noi niște proceduri în cadrul partidului pe care trebuie să le respectăm. (…) Orice desemnare a unui candidat presupune niște etape care trebuie să fie parcurse pe intern”, a explicat Victoria Belous.
Referindu-se la problemele din municipiul Chișinău, Victoria Belous a afirmat că infrastructura trebuie să fie o prioritate în contextul creșterii numărului de locuitori și de automobile. Potrivit acesteia, este necesară o revizuire a calității transportului public și a infrastructurii rutiere, dar și identificarea unor soluții concrete pentru zonele în care se formează ambuteiaje.
Întrebată dacă ar putea să-l învingă pe actualul primar al Chișinăului, Ion Ceban, la alegerile locale din 2027, Victoria Belous a declarat că alegătorii vor decide cine va conduce municipiul.
„Cetățenii Chișinăului sunt cei care vor decide cine va fi primarul și mă bucur că în Republica Moldova avem democrație și putem să organizăm alegeri unde fiecare, prin vot direct, își alege primarul și conducerea orașului în care locuiește”, a conchis ministra Finanțelor.
Amintim că, pe 12 octombrie, Alexandru Vornicu, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate la funcția de primar al municipiului Chișinău pentru alegerile locale din 2027, a anunțat că își retrage candidatura. Acesta a invocat motive personale și familiale, precizând că nu ar fi putut să-și asume pe deplin responsabilitățile funcției.
Ulterior, liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că formațiunea va prezenta în curând o altă propunere și nu a exclus candidaturile miniștrilor Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.







