Avansarea parcursului european al R. Moldova, subiect de discuții în Cipru

Sprijinul Ciprului pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova, relațiile bilaterale și evoluțiile privind securitatea regională au fost printre subiectele discutate astăzi, 26 octombrie, în cadrul întrevederii dintre ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și omologul său cipriot, Constantinos Kombos.

În acest context, șeful diplomației de la Chișinău a mulțumit Ciprului pentru sprijinul acordat în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv pentru contribuția la deschiderea negocierilor pe primul cluster – „Valori fundamentale”, în luna iunie.

- Advertisement -

„Aderarea la Uniunea Europeană este cel mai important proiect național al Republicii Moldova de la obținerea independenței. Reformele pe care le implementăm contribuie la dezvoltarea țării, la îmbunătățirea condițiilor atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri, prin apropierea de standardele europene. Ne dorim o Republică Moldova mai puternică și mai rezilientă, care să contribuie, la rândul său, la securitatea și prosperitatea Europei. Pentru a avansa în acest parcurs, avem nevoie de sprijinul tuturor statelor membre ale UE”, a remarcat Mihai Popșoi.

La rândul său, Constantinos Kombos a reconfirmat susținerea Ciprului pentru parcursul european al Republicii Moldova. „Cipru a susținut aspirațiile europene ale Republicii Moldova și va continua să fie un susținător al aderării sale la Uniunea Europeană. Ați înregistrat progrese remarcabile până în prezent și încurajăm menținerea acestui ritm. Ne dorim, totodată, să aprofundăm cooperarea bilaterală în domenii de interes reciproc și să consolidăm legăturile instituționale dintre cele două state”, a declarat ministrul de Externe al Ciprului.

Părțile au mai discutat despre intensificarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor în Republica Moldova, dar și despre posibilitatea negocierii unor acorduri bilaterale în ceea ce ține de securitatea socială, recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere și a calificărilor academice. 

Amintim că ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, efectuează, în perioada 26–27 octombrie, o vizită oficială în Cipru, la invitația omologului său cipriot. Aceasta este prima vizită bilaterală a unui ministru de Externe de la Chișinău în Cipru din ultimii 15 ani.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.