Ce spune directorul general al ANRE despre o eventuală majorare a tarifelor la gaz

O eventuală majorare a tarifelor la gaz nu poate fi anticipată în acest moment, în condițiile volatilității de pe piețele internaționale. O spune directorul general al ANRE, Alexei Taran, care precizează că instituția va interveni pentru ajustarea tarifelor, în creștere sau în scădere, atunci când vor fi întrunite pragurile prevăzute de metodologie.

Potrivit lui Alexei Taran, prețurile la gazele naturale depind de factori externi, care nu pot fi influențați de autoritățile de la Chișinău. „Acest an este extrem de volatil, un an în care nicio prognoză nu s-a adeverit. Avem conflictul din Orientul Mijlociu, avem conflictul din Ucraina care continuă, sunt situații care nu pot fi prognozate”, a declarat directorul ANRE în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, citat de IPN.

- Advertisement -

Alexei Taran a precizat că, în aceste condiții, nu poate anticipa dacă tarifele la gaz vor crește sau vor scădea. „Nu pot garanta care va fi situația. Nu știm care va fi evoluția situației din Orientul Mijlociu, pentru că acest război a perturbat 25% din producția globală de gaze naturale și produse petroliere. În plus, dacă va fi iarnă geroasă, va crește cererea de gaze naturale”, a precizat directorul general ANRE.

Acesta a dat asigurări că ajustarea va avea loc atât în cazul unei creșteri a costurilor, cât și atunci când evoluțiile de pe piață vor justifica o reducere a tarifelor. „Dacă se vor întruni pragurile metodologice de intervenție în sus sau în jos, ANRE clar că va interveni”, a mai spus Alexei Taran.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.