Alexandru Vornicu, desemnat de PAS la funcția de primar al Chișinăului, și-a retras candidatura. Care este motivul?

Alexandru Vornicu, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al municipiului Chișinău pentru alegerile locale din 2027, a anunțat în această seară că își retrage candidatura.

El a mulțumit echipei PAS pentru încrederea acordată, subliniind că decizia de a se retrage a fost luată din motive personale.

- Advertisement -

„Îi mulțumesc domnului președinte Grosu și echipei PAS pentru încrederea acordată atunci când m-au propus pentru a fi candidat la funcția de Primar de Chișinău. A fost o provocare foarte serioasă și am avut toată susținerea echipei de la Chișinău și a echipelor din suburbii să muncim, să lucrăm și să câștigăm. Din păcate, din rațiuni personale, care țin de familia mea, am decis să-mi retrag candidatura. Știu că responsabilitatea pe care mi-o asumasem este foarte mare și nu aș fi putut să mă dedic așa cum trebuie. Din respect pentru echipă, din respect pentru chișinăuieni, consider că este mai corect să mă retrag”, a punctat Alexandru Vornicu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a respins informațiile potrivit cărora retragerea sa ar avea legătură cu eventuale dezacorduri în interiorul PAS. „Am văzut unele falsuri, precum că ar fi existat anumite dezacorduri în echipă. Nu este adevărat. Este o decizie personală, pe care am luat-o cu greu, dar a trebuit să aleg prioritățile și am ales familia. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere. Continuăm munca împreună! Voi sprijini candidatul PAS cu toată energia, pentru că avem datoria față de locuitori să le oferim un primar responsabil, serios, care servește doar interesele chișinăuienilor, și nu interese străine ascunse”, a conchis Alexandru Vornicu.

Amintim că, la 15 iulie, Alexandru Vornicu, edilul orașului Stăuceni, a fost propus de PAS Chișinău drept candidat la funcția de primar general al capitalei la alegerile locale din 2027.

Recent, pe anumite canale de Telegram au apărut zvonuri potrivit cărora Victoria Belous, actuala ministră a Finanțelor, ar urma să fie noua candidată a PAS la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Săptămâna trecută, vicepreședintele PAS și ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat, în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei, că formațiunea nu a luat o decizie finală în acest sens, subliniind că în acest moment zvonurile respective nu reprezintă „nimic mai mult decât o speculație”.

Întrebat dacă se discută despre schimbarea candidatului, Dan Perciun a precizat că discuțiile vizează strategia electorală a partidului. În cadrul aceleiași emisiuni, moderatorul a subliniat că PAS are deja un candidat pentru Primăria Chișinău. La rândul său, Dan Perciun a explicat că „a fost, într-adevăr, o decizie a Biroului Politic de a propune un candidat către Convenția Organizației Teritoriale Chișinău”. „Acum urmează să vedem dacă și Convenția va sprijini candidatul stabilit până acum. Avem în continuare discuții și, când vom avea o decizie finală, o vom anunța”, a conchis vicepreședintele PAS.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.