(VIDEO) Ministrul Educației: Salariile profesorilor vor crește cu 11–14% de la 1 ianuarie 2027

Veniturile cadrelor didactice din Republica Moldova vor crește cu 11–14% de la 1 ianuarie 2027, iar unii profesori vor putea beneficia suplimentar de un spor de performanță de până la 15%. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „FORUM”, de la Vocea Basarabiei.

Oficialul a amintit că până la intrarea în vigoare a noilor majorări salariale, cadrele didactice beneficiază de plăți suplimentare de 1000 de lei net pe lună pentru o normă didactică, începând cu 1 septembrie 2026. În cazul profesorilor care activează pe mai mult de o normă didactică, suma crește proporțional.

- Advertisement -

„Este, pe de o parte, adevărat că nu am reușit să avem o nouă lege a salarizării aprobată până la 1 septembrie. În același timp, s-a găsit o soluție alternativă pentru a onora totuși, cel puțin parțial, acest angajament făcut și, de la 1 septembrie, avem această plată suplimentară în venitul salarial al cadrelor didactice, inclusiv a personalului auxiliar, de 1000 de lei net pe lună în cazul cadrelor didactice”, a declarat Dan Perciun.

Potrivit ministrului Educației, în anul 2026, profesorii vor beneficia de patru plăți suplimentare: în octombrie, odată cu salariul pentru luna septembrie, în noiembrie și de două ori în decembrie, la începutul și la sfârșitul lunii. De la 1 ianuarie 2027, plățile suplimentare vor fi absorbite de majorările salariale propriu-zise.

Întrebat cu cât vor crește, mai exact, salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2027, ministrul a explicat că majorările vor varia în funcție de veniturile actuale ale fiecărui cadru didactic.

„Depinde foarte mult de criteriile aplicabile fiecărui cadru didactic în parte. Dar, în linii generale, vorbim de creșteri de la 11% la 14% la venitul pe care ei astăzi îl au, cu tot cu sporul de performanță inclus. Deci astăzi, salariul profesorilor conține 1300 de lei, care este un supliment fix introdus mai mulți ani în urmă, după care salariul de bază, sporul de performanță, și gradul didactic. Raportat la acest coș, salariile vor crește cu 11-14% pentru toți”, a menționat Dan Perciun.

Potrivit ministrului Educației, pe lângă creșterea generală a veniturilor, o parte dintre cadrele didactice vor putea beneficia de un spor de performanță de până la 15%. Acesta nu va fi oferit tuturor profesorilor, ci va fi acordat în baza unor criterii aflate în curs de definitivare.

„Acesta va fi un spor acordat dintr-un coș de 4% din tot fondul salarial la nivel de instituție, în baza unor criterii pe care acum le definitivăm împreună cu sindicatele și le vom dezbate cu comunitatea profesorală. Va fi un nou format decât ceea ce a fost până acum”, a explicat Dan Perciun.

Amintim că profesorii și alți angajați din educație au ieșit, la 19 august, în stradă, nemulțumiți că majorările salariale promise pentru 1 septembrie au fost amânate. După încheierea protestului, liderii sindicali au avut o discuție cu ministrul Educație, Dan Perciun pentru a analiza situația.

La scurt timp, premierul Vasile Tofan și-a cerut scuze, în cadrul unei conferințe de presă, pentru întârziere și a dat asigurări că noua Lege a salarizării va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. El a mai informat atunci că pentru a compensa parțial întârzierea reformei salarizării, bugetarii, care au un salariu brut mai mic de 20 000 de lei, vor beneficia în luna octombrie de o plată unică de până la 4000 de lei.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.