Estonia va face tot posibilul pentru a accelera procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul eston de Externe, Margus Tsahkna, aflat într-o vizită la Chișinău.
Oficialul a apreciat eforturile Chișinăului privind implementarea reformelor și a reafirmat sprijinul Estoniei pentru parcursul european al statului nostru. „Republica Moldova a înregistrat progrese și este pregătită să deschidă următoarele clustere de negocieri, iar noi, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, vom face tot posibilul pentru a contribui la accelerarea acestui proces”, a declarat Margus Tsahkna.
Totodată, ministrul de Externe de la Tallinn a remarcat că Republica Moldova este o țară prioritară pentru Estonia în ceea ce privește cooperarea bilaterală și a vorbit despre deschiderea unei misiuni diplomatice permanente la Chișinău.
„Cu adevărat, R. Moldova este o țară prioritară pentru noi din punctul de vedere al cooperării. Cred că sunt cel mai fericit ministru de Externe al Estoniei, fiindcă voi avea acest prilej să inaugurăm Ambasada Estoniei în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult că suntem împreună aici pentru a marca acest moment”, a spus Margus Tsahkna.
Ministrul estonian de Externe a remarcat că prezența diplomatică permanentă la Chișinău este un semnal clar al angajamentului Tallinnului față de Republica Moldova.
La rândul său, Mihai Popșoi, șeful diplomației de la Chișinău, a salutat deschiderea Ambasadei Estoniei la Chișinău, care constituie un nou impuls în aprofundarea relațiilor bilaterale și creează noi oportunități pentru lansarea unor inițiative comune care să aducă beneficii cetățenilor ambelor state.
„Suntem într-un moment istoric pentru relațiile bilaterale – deschiderea Ambasadei Estoniei. Vreau să-ți mulțumesc pe această cale pentru decizia luată, pentru promisiunea făcută și pentru inaugurarea pe care urmează să o celebrăm astăzi împreună”, a declarat ministru de Externe al Republicii Moldova.
Totodată, Mihai Popșoi a mulțumit pentru susținerea acordată în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și pentru deschiderea de a împărtăși bunele practici acumulate de Estonia în acest parcurs.
„Relația dintre țările noastre este una cât se poate de strânsă și prietenească, pentru că estonienii ne înțeleg, având în vedere dificultățile istorice pe care le-am avut și perioada complicată pe care o parcurgem cu toții, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar mai cu seamă având în vederea viitorul nostru comun în marea familie europeană. Estonia este un prieten devotat al Republicii Moldova în contextul aderării noastre la UE”, a precizat Mihai Popșoi.
Totodată, șeful diplomației de la Chișinău a remarcat contribuția Estoniei la consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova, inclusiv prin cele 324 de proiecte realizate de-a lungul anilor în administrația publică, educație, justiție, securitate și eficiență energetică.
Menționăm că ministrul eston de Externe, Margus Tsahkna, se află, în perioada 5-6 octombrie, într-o vizită oficială în Republica Moldova, pentru a participa la inaugurarea Ambasadei Estoniei la Chișinău.







