Ministrul Claudiu Năsui: România are multe învățat de la Republica Moldova pe partea de digitalizare

Ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării, Claudiu Năsui, afirmă că între România și Republica Moldova există multe similitudini, dar și domenii de activitate, precum digitalizarea, în care Chișinăul depășește Bucureștiul.

Într-un interviu pentru Agerpres, ministrul a mai spus că România are de învățat de la Republica Moldova în acest domeniu. „Sunt multe similitudini și aș spune că sunt și multe lucruri unde Chișinăul depășește Bucureștiul. Mă refer mai ales la partea de digitalizare, unde cred că avem multe de învățat. România are multe învățat de la Republica Moldova pe partea aceasta. În rest, sunt multe lucruri similare, dar și probleme similare, stări de fapt similare și soluții similare și ceea ce mă bucură foarte tare este că există o conștientizare a nevoii de reformă, care este foarte mare aici”, a spus Claudiu Năsui.

- Advertisement -

Întrebat care este principalul lucru care l-a surprins la Chișinău, ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării spune că știa situația din Republica Moldova. „Nu aș spune surprins, pentru că am știut, am cunoscut puțin situația. Aș crede că lucrurile pentru care voi avea o atenție deosebită sunt partea aceasta cu portofoliul de companii de stat și partea de reglementare, de debirocratizare, deci să ușurăm puțin din povara asta administrativă care cade pe umerii și a antreprenorilor și a companiilor mai mari din Republica Moldova. Cred că astea sunt două lucruri din care s-ar putea face un munte de bine economiei Republicii Moldova, dacă s-ar reforma”, a remarcat Claudiu Năsui.

Menționăm că, la sfârșitul lunii august, Claudiu Năsui a preluat portofoliul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării de la Chișinău. El este un economist și politician din România. Acesta a fost deputat în Parlamentul de la București din partea Uniunii Salvați România (USR), funcție la care a renunțat pentru a se alătura Guvernului de la Chișinău.

În perioada 23 decembrie 2020 – 8 septembrie 2021, Claudiu Năsui a ocupat funcția de ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în Guvernul de la București. Pe 25 august, președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.