(OPINII) Ambasadorul Israelului în R. Moldova: Realitatea din teren versus retorica de la ONU – lecțiile zilei de 7 octombrie 2023 nu pot fi ignorate

„În timp ce ascultam unele dintre discursurile liderilor mondiali, în special pe cele ale reprezentanților statelor occidentale, rostite săptămâna trecută în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, nu am putut să nu mă întreb dacă unii dintre ei nu s-au îndepărtat profund de realitatea de pe teren atunci când au vorbit despre Orientul Mijlociu”, scrie ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Yoram Elron, într-un articol de opinie publicat de IPN.

Potrivit diplomatului, unul dintre acești lideri „a afirmat chiar, fără echivoc, că organizația teroristă Hamas nu este activă în Iudeea și Samaria.

- Advertisement -

„Nimic nu ar putea fi mai departe de realitate. Există numeroase dovezi documentate privind activitatea Hamas în această zonă, inclusiv planificarea și comiterea unor atacuri teroriste împotriva israelienilor.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au destructurat o celulă teroristă Hamas din localitatea Beita, în apropiere de Nablus, care comisese mai multe atacuri împotriva cetățenilor israelieni. Au fost confiscate arme și explozibili. Iar săptămâna trecută, în ajunul Yom Kippur – cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc –, un terorist Hamas a ucis un cetățean franco-israelian în fața fiului său.

În acest context, mai mulți lideri și-au reiterat, în discursurile lor, sprijinul pentru crearea imediată a unui stat palestinian, de parcă 7 octombrie 2023 nu s-ar fi întâmplat niciodată. Ca și cum acea zi îngrozitoare din istoria Israelului – cel mai cumplit eveniment pentru poporul evreu de la Holocaust încoace – ar fi fost doar o întrerupere nefericită a procesului politic din Orientul Mijlociu. Serios? Putem continua cu adevărat să discutăm despre viitorul regiunii ca și cum 7 octombrie nu ar fi schimbat nimic?”, întreabă ambasadorul Yoram Elron.

Diplomatul mai adaugă că atacul din 7 octombrie „a spulberat definitiv o premisă fundamentală care a ghidat o mare parte din abordarea occidentală față de conflictul israeliano-palestinian: convingerea că doar concesiile teritoriale vor contribui la instaurarea păcii”.

„Israelul a făcut deja acest experiment în Gaza, în 2005. S-a retras complet, și-a desființat comunitățile și și-a evacuat populația civilă. Toate acestea, în speranța că Gaza va deveni fundamentul unui viitor pașnic și prosper. Unii chiar o vedeau drept un posibil „Singapore al Orientului Mijlociu”.

În schimb, Hamas a preluat violent controlul asupra Fâșiei Gaza. A urmat o succesiune de atacuri teroriste, care a culminat cu masacrul din 7 octombrie.

Pentru acei lideri mondiali, crearea unui stat palestinian în Iudeea și Samaria poate părea puțin mai mult decât trasarea unei linii pe hartă.

Pentru Israel însă, implicațiile asupra securității sunt majore, existențiale.

Iudeea și Samaria, parte a străvechii noastre patrii biblice, domină geografic cele mai populate zone ale Israelului. Pentru Israel, o asemenea entitate ar reprezenta o amenințare existențială: ar însemna ca forțe ostile să se afle pe poziții dominante deasupra centrului statului și a principalelor sale zone populate.

Ar accepta vreun alt stat să se pună într-o situație atât de precară?

Și ar putea acei lideri care susțin dreptul Israelului de a se apăra să garanteze că acesta nu va fi atacat? Mai mult, dacă Israelul ar fi atacat din nou de pe un teritoriu asupra căruia ar fi renunțat la controlul de securitate, ar fi aceleași state pregătite să-și trimită propriii militari într-o zonă de conflict?

Răspunsul este un „nu” categoric.

Ne-am fi putut aștepta ca mai mulți dintre acești lideri să recunoască faptul că Israelul nu se apără doar pe sine, în mod izolat. Israelul se confruntă cu organizații islamiste radicale ale căror ideologie și metode amenință nu doar Israelul, ci societățile democratice din întreaga lume.

Israelul este singura democrație din regiune și face parte din lumea occidentală. Nu putem decât să sperăm că acești lideri vor lua în serios lecțiile zilei de 7 octombrie și vor înțelege că orice posibilă soluție politică trebuie să pornească de la un principiu fundamental: securitatea Israelului nu poate fi tratată ca un aspect secundar”, conchide Yoram Elron, ambasadorul Israelului în Republica Moldova, în articolul său de opinie.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.