Dosarul „Sacoșa neagră”: Noi capete de acuzare pentru Igor Dodon

Fostului președinte Igor Dodon i-au fost aduse noi acuzații în dosarul numit generic „Sacoșa neagră”, aflat pe rol la Curtea Supremă de Justiție. Procurorii au modificat învinuirea, adăugând acuzații de corupere pasivă, săvârșită de o persoană cu funcție de demnitate publică, în proporții deosebit de mari și în interesul unei grupări criminale.

„Reieșind din probele cercetate în ședințele de judecată, audierile martorilor, probele cercetate suplimentar și având în vedere toate actele procedurale – de la pornirea urmăririi penale până la 24 septembrie – am hotărât să emitem această ordonanță”, a declarat procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc, transmite IPN.

- Advertisement -

Potrivit procurorului, noile acuzații vizează două episoade de corupere pasivă din perioada martie-iunie 2019. Pe 4 iunie, Igor Dodon ar fi acceptat și primit, prin intermediari, mijloace financiare necuvenite în interesul unei organizații criminale, iar pe 7 iunie ar fi pretins alte sume de bani, în proporții deosebit de mari, în beneficiul aceleiași structuri.

Acuzatorii de stat mențin și învinuirea privind organizarea acceptării, cu bună știință, a finanțării partidului politic de către o organizație criminală.

Igor Dodon respinge acuzațiile și susține că dosarul este unul politic. Într-o postare pe rețelele de socializare, el a menționează că modificarea învinuirii, făcută în etapa în care urma să dea declarații, reprezintă o încercare de a completa o acuzație pe care o consideră lipsită de probe. Fostul președinte pledează nevinovat.

Următoarea ședință de judecată este programată pentru 3 noiembrie.

Dosarul „Sacoșa neagră” a fost inițiat în mai 2022, în baza unor înregistrări video realizate în iunie 2019, în care Igor Dodon apare alături de Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.