(VIDEO) Expert: Cel mai dureros impact al scumpirilor la resursele energetice va fi creșterea sărăciei

Creșterea prețurilor la resursele energetice ar putea reduce veniturile disponibile ale populației și accentua sărăcia. Declarații în acest sens au fost făcute de expertul în energetică Eugen Muravschi în cadrul emisiunii „FORUM” de la „Vocea Basarabiei”.

Potrivit expertului, cel mai dureros efect al scumpirilor prognozate va fi resimțit de populație, prin creșterea sărăciei energetice și a sărăciei în general.

- Advertisement -

„Pentru că noi nu suntem, hai să spunem, o economie foarte dezvoltată, cred că cel mai dureros impact va fi sărăcia energetică și cred că aici putem s-o numim chiar sărăcia, în general, a populației, nu doar energetică. Ceea ce va scădea resursele disponibile ale oamenilor, va scădea consumul din alte părți, și, noi fiind o economie de consum, nu o economie de producție, asta va afecta deja și restul economiei”, a declarat Eugen Muravschi.

Expertul a mai precizat că, inevitabil, scumpirile în lanț vor duce și la creșterea nivelului inflației. „Adică lumea, pe de o parte, o să plătească mai mulți bani pe facturi, o să aibă mai puțini bani de cheltuit, iar acei bani o să trebuiască să-i dea pe produse mai scumpe. Pentru că dacă se scumpesc toate resursele energetice, o să se scumpească și produsele de pe raft, din magazine”, a conchis Eugen Muravschi.

Declarațiile expertului în energetică au fost făcute în contextul scenariilor privind eventuale majorări ale tarifelor la energie electrică, gaze și căldură, care au fost discutate pe larg în cadrul emisiunii „FORUM” de la Vocea Basarabiei.  

Menționăm că Republica Moldova va intra în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Potrivit autorităților, măsura are caracter preventiv și este necesară pentru a putea interveni rapid în cazul unor perturbări în aprovizionarea cu energie, carburanți și apă, în contextul riscurilor regionale și al deficitului hidrologic sever.

De asemenea, pe fondul creșterii costurilor de achiziție a gazelor naturale pe piețele internaționale, compania Energocom a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o nouă solicitare de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale. Astfel, la doar o lună de la ultima majorare, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali ar putea crește din nou cu aproape 6 lei pentru un metru cub.

În același timp și companiile „Termoelectrica” și „CET-Nord” solicită majorarea tarifelor pentru energia termică cu aproximativ 83% și, respectiv, 96%, pe fondul creșterii prețului la gazele naturale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.