Consolidarea relațiilor bilaterale și continuarea proiectelor comune au fost principalele subiecte discutate de premierul Vasile Tofan și omologul său norvegian, Jonas Gahr Støre, în cadrul unei întrevederi desfășurate la New York.
Premierul Vasile Tofan a apreciat sprijinul constant oferit de Norvegia, subliniind contribuția la consolidarea securității energetice, modernizarea sistemului educațional și creșterea capacității Republicii Moldova de a face față provocărilor din regiune.
De asemenea, a fost salutată deschiderea Ambasadei Regatului Norvegiei la Chișinău, care va facilita cooperarea dintre cele două state. „M-am bucurat și de decizia Norvegiei de a-și transforma prezența de la Chișinău într-o ambasadă cu drepturi depline, un semnal că relația noastră devine și mai apropiată”, a punctat Vasile Tofan.
Situația din sectorul energetic a fost un alt subiect important al discuției. Premierul Vasile Tofan a vorbit despre impactul prețurilor la energie asupra populației și economiei, dar și despre eforturile Guvernului de a sprijini cetățenii prin mecanismul de compensații.
El a mulțumit Norvegiei pentru asistența oferită în acest sens și a încurajat continuarea sprijinului pentru reducerea vulnerabilității energetice. „Prețurile la energie pun o presiune mare, iar Rusia încearcă să exploateze această situație prin mesaje manipulatorii și propagandă. Avem o iarnă grea înainte, însă Guvernul va acorda compensații, iar acest sprijin, chiar dacă pare mic, face diferența pentru oameni”, a declarat Vasile Tofan.
În acest context, cei doi premieri au abordat atacurile hibride ale Rusiei împotriva Republicii Moldova și importanța consolidării rezilienței țării noastre. Partea norvegiană și-a exprimat disponibilitatea de a continua cooperarea cu Republica Moldova și de a sprijini domeniile cheie, în acest sens.
Cei doi oficiali au discutat și despre modernizarea Școlilor Model, proiect susținut de Norvegia, și despre continuarea cooperării în domeniul educației.
Totodată, premierul Vasile Tofan a invitat companiile și fondurile norvegiene să investească în Republica Moldova, iar omologul său norvegian Jonas Gahr Støre și-a exprimat deschiderea pentru noi proiecte și consolidarea relațiilor economice.
Menționăm că premierul Vasile Tofan se află, în perioada 23-26 septembrie, într-o vizită de lucru la New York, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.







