Obiectivele de care depinde alimentarea cu energie a Republicii Moldova vor fi protejate mai bine împotriva acțiunilor ostile, inclusiv a amenințărilor reprezentate de drone și atacuri cibernetice. Anunțul a fost făcut de Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate.
Potrivit șefei statului, CNS a dispus măsuri prin care să fie mai bine protejate de acțiunile ostile obiectivele de care depinde alimentarea cu energie a Republicii Moldova.
„Un alt subiect important este protecția infrastructurii energetice. Consiliul a examinat și a dispus măsuri astfel ca obiectivele de care depinde alimentarea țării să fie mai bine protejate împotriva acțiunilor ostile, inclusiv a dronelor și ca, dacă apare o problemă, funcționarea lor să poată fi restabilită cât mai repede. Același lucru este valabil și pentru atacurile cibernetice: vulnerabilitățile critice identificate urmează să fie remediate cu prioritate”, a spus Maia Sandu.
Referindu-se la amenințările reprezentate de dronele rusești, șefa statului a remarcat că această problemă nu vizează doar Republica Moldova, ci întreaga regiune.
„Problema dronelor rusești este una regională, acestea cad în țările Baltice, Polonia, România. Armate mult mai avansate și mai bine dotate decât cea a R. Moldova au întâmpinat dificultăți în a opri dronele să intre în spațiul lor aerian. Dronele rusești evoluează foarte rapid, la fiecare câteva luni fiind produse versiuni mai performante care pot evada soluțiile de apărare aeriană construite între timp. Este o cursă tehnologică contra cronometru. Iar modernizarea Armatei și protecția cetățenilor nu poate fi o dezbatere politică, ci este o datorie a statului, dar și o responsabilitate comună a tuturor politicienilor și a întregii societăți”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a mai adăugat că în anul 2026 au fost înregistrate 39 de încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova față de 17 în 2025. „Ce face R. Moldova în aceste circumstanțe pentru a fi capabilă să-și apere infrastructura și cetățenii? În primul rând, continuă să investească resurse proprii și să atragă finanțare nerambursabilă externă pentru dezvoltarea și perfecționarea sistemului de apărare. Acesta are două componente: detectarea și neutralizarea. (…) În al doilea rând, consolidăm parteneriate cu vecinii pentru a îmbunătăți schimbul de informații, care vin să completeze datele furnizate de sistemele naționale de supraveghere. În al treilea rând, lucrăm cu partenerii pentru a beneficia de soluții moderne, eficiente și mai ieftine împotriva dronelor. Nu pot da mai multe detalii, dar vreau să asigur cetățenii că protecția țării noastre este o prioritate și o activitate constantă pentru mine și Guvern”, a spus Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, orice dronă care încalcă spațiul nostru aerian pune în pericol oamenii, iar singurul vinovat de aceasta este Federația Rusă. „Un stat care îți trimite drone nu îți caută prietenia, ci frica și supunerea. Republica Moldova va continua să-și dezvolte capacitățile de apărare, să-și protejeze libertățile câștigate, viitorul în pace și cetățenii”, a spus Maia Sandu.
Totodată, președinta a mai remarcat că autoritățile caută soluții alternative pentru avertizarea rapidă a populației în situații de criză, până la finalizarea sistemului MD-Alert.
Amintim că președinta Maia Sandu a convocat luni, 21 septembrie, ședința Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia au fost discutate impactul crizei energetice internaționale asupra Republicii Moldova și măsurile necesare pentru consolidarea rezilienței energetice a țării în pregătirea sezonului rece.
Ulterior, șefa statului a anunțat că Republica Moldova va institui stare de urgență în domeniul energetic și cel hidrologic. De asemenea, autoritățile pregătesc mai multe scenarii pentru sezonul rece și urmează să constituie rezerve de gaze și produse petroliere și să identifice rute alternative pentru importul energiei electrice.







