(FOTO) Zeci de copaci, tăiați ilegal la Drochia

129 de arbori din diferite specii au fost tăiați ilegal într-o fâșie forestieră de protecție a câmpurilor agricole din apropierea satului Dominteni din raionul Drochia.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, defrișările neautorizate au fost descoperite la data de 14 septembrie, în urma unor razii de control. Copacii au fost tăiați până la gradul de încetare a creșterii, cu diametrele la cioate cuprinse între 9-28 cm.

- Advertisement -

În urma evaluării masei lemnoase, s-a stabilit un volum total de 19,12 metri steri, iar prejudiciul cauzat mediului a fost evaluat la 37 965 de lei.

Astfel, în cadrul cercetărilor desfășurate împreună cu polițiștii din Drochia, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată, iar cazul este investigat de organele de urmărire penală.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.