Gestionarea mai eficientă a datoriei publice și reducerea costurilor pentru finanțarea statului au fost printre subiectele discutate de premierul Vasile Tofan în cadrul unei întrevederi cu reprezentanta permanentă a Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova, Svetlana Cerović.
„Disciplina bugetară nu este un scop în sine. Avem nevoie de ea pentru a putea investi mai mult acolo unde contează – în oameni, infrastructură și dezvoltarea economiei – fără să lăsăm nota de plată generațiilor următoare”, a declarat premierul Vasile Tofan.
Potrivit șefului Guvernului, discuția cu reprezentanta FMI în Republica Moldova a fost „foarte directă și deschisă” și a vizat situația bugetar-fiscală și măsurile necesare pentru reducerea dezechilibrului bugetar.
„Suntem hotărâți să reducem dezechilibrul bugetar și știm că asta va cere inclusiv decizii curajoase. Am discutat despre reforma fiscală, reducerea costurilor administrative ale statului, simplificarea și comasarea unor structuri și agenții, acolo unde acestea se suprapun sau nu mai sunt eficiente”, a mai spus Vasile Tofan.
Premierul s-a referit și la importanța administrării mai bune a patrimoniului statului. În acest context, el a menționat necesitatea unor companii de stat mai eficiente și a unor procese de privatizare transparente și competitive, în cazul în care statul nu are un motiv clar să rămână proprietar.
Părțile au convenit să continue dialogul deschis dintre Guvern și FMI, inclusiv prin valorificarea expertizei Fondului în procesul de elaborare și implementare a reformelor.







