(VIDEO) Șeful IGP, despre arma din cazul de la Măgdăcești: Era confecționată artizanal. Nimeni nu știa că agresorul o deținea

Arma utilizată în cazul de la Măgdăcești a fost transmisă spre expertiză, urmând să fie stabilite toate circumstanțele legate de aceasta. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii „FORUM” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit șefului IGP, arma era confecționată artizanal, fiind deținută ilegal de către agresor. „El nu este deținător de armă. Am spus că arma este confecționată artizanal, nimeni nu a cunoscut că el o posedă. Deci nu este exclus că a confecționat-o sau a achiziționat-o într-o formă ilegală. Nu știm de pe teritoriul Republicii Moldova, din afară sau prin alte metode. Dar cert este că este o armă confecționată artizanal. Deja este transmisă expertizărilor, iar în cadrul expertizei vor fi stabilite toate circumstanțele legate de această armă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

- Advertisement -

În același context, șeful Poliției a explicat că, în cazul în care un agresor familial evaluat cu risc ridicat deține o armă, aceasta este ridicată. „Dacă vorbim de o persoană care este deținătoare de armă, în mod obligatoriu, aceasta se ridică de la agresor. Mai mult ca atât, dacă se întâmplă că această persoană să fie angajată într-o instituție a statului, ipotetic vorbind, Poliție, penitenciare, sau într-o altă instituție, fiind deținător de armă de serviciu, această interdicție se aplică și în activitatea de serviciu. Deci și arma de serviciu este retrasă și persoana nu are dreptul la port armă de serviciu, nu doar cea personală, care este ridicată și păstrată la Poliție”, a spus Viorel Cernăuțeanu.

Amintim că luni, 31 august, doi soți, de 42 și 47 de ani, au fost găsiți morți în localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni, după ce fiica lor de 15 ani a alertat Poliția. Bărbatul și-ar fi împușcat mortal soția, după care s-ar fi sinucis. Femeia beneficia de protecție, iar agresorul purta o brățară electronică de monitorizare. La locul tragediei, dispozitivul nu a fost găsit asupra acestuia.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.