Deputații se întrunesc în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă

Deputații se întrunesc joi și vineri în primele ședințe plenare din sesiunea de toamnă. Ordinea de zi a fost aprobată de Biroul permanent al Legislativului. În total, agenda cuprinde 17 proiecte de lege, dintre care cinci vizează armonizarea legislației Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene.

Joi, în prima lectură, deputații vor examina proiectele de lege care se referă la organizațiile și asociațiile organizațiilor de producători și organizațiile interprofesionale în domeniul agroalimentar, ajustarea cadrului legal aferent instituționalizării Statului Major al Apărării, investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, investiții, omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere și altele.

- Advertisement -

Vineri, deputații vor examina în prima lectură modificări la Legea bugetului de stat pe anul 2026 și acordarea unor plăți unice cu caracter excepțional, la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 și la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2026.

În lectura a doua vor fi dezbătute proiectul de lege privind reforma „Restart în educație” și cel privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale, iar în lectura a treia – proiectul de lege privind participarea publică în procesul decizional.

Deputații vor dezbate și inițiativa legislativă care prevede scutirea de unele taxe și impozite la importul de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Modernizarea școlilor”, precum și denunțarea acordului cu CSI privind sistemul de împrumut interbibliotecar.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.