În noua ediție a emisiunii „Clar Amar” la Vocea Basarabiei, Octavian Bernaz vorbește despre cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova și despre drumul parcurs de la desprinderea de URSS până în prezent.
„Pe 27 august 1991, în Piața Marii Adunări Naționale erau sute de mii de oameni, iar în sala Consiliului Suprem, actuala Președinție, 278 de deputați au votat nominal Declarația de Independență. În aceeași ședință s-a votat limba română ca limbă de stat și „Deșteaptă-te, române!” ca imn. De ce a devenit subiectul controversat pe urmă? Pentru că a durat până ne-am dezbăierat de fostele elite comuniste la putere. Astfel, în Constituția adoptată cu 3 ani mai târziu, limba apare deja drept „moldovenească”, și în același an s-a schimbat și imnul la versiunea pe care o cunoaștem noi azi cu toții. Da, să obții libertatea de a alege e primul pas, dar ce faci când poporul votează din inerție foștii lideri din vechea nomenclatură? Îi mai dai un pic de timp”, menționează Octavian Bernaz.
El subliniază că în URSS, lumea era obișnuită să pună ștampila pe buletin cu o singură opțiune de vot. „Normal că după aceasta, tot procesul de democratizare a fost cu pași înainte, pași înapoi și, pe alocuri, piruete învârtite anapoda. De la banditismul anilor ’90, la regimul semi-autoritar al lui Voronin, început în 2001, până la alianța pro-europeană din 2009, urmată de cleptocrație și statul capturat al lui Plahotniuc. Știți și voi filmul. Se poate crea impresia că tot ce-am făcut noi după obținerea independenței a fost să acumulăm frustrări și dezamăgiri. Și aici trebuie să fim atenți la modul în care ne gestionăm emoțiile, că, pe fundalul tuturor eșecurilor, o să vină guri rele să încerce să ne convingă că degeaba am mai căutat noi independența aceea: „La ce ne-o trebuit?!”. Vă spun eu: autonomie decizională. Pentru prima dată în istoria acestui pământ, am fost agenții propriilor greșeli, greșeli pe care ni le putem asuma și de la care putem să învățăm”, precizează moderatorul.
Urmăriți continuarea comentariului mai jos:
