Procesul de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană e grav afectat de lipsa spațiilor proprii. Școlile își desfășoară activitatea în spații închiriate, care nu corespund în totalitate cerințelor unei instituții de învățământ, arată rapoartele inspecțiilor desfășurate în perioada 24-25 august de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai altor instituții din subordinea autorităților constituționale.
Biroul politici de reintegrare menționează într-un comunicat de presă că a fost evaluată pregătirea instituțiilor pentru anul de studii 2026–2027, inclusiv sub aspect educațional, sanitar, alimentar și tehnic, transmite IPN.
BPR precizează că activitatea în spații improprii sau insuficient adaptate limitează posibilitățile de amenajare a sălilor de clasă, a blocurilor alimentare și a terenurilor de sport. „Asigurarea instituțiilor cu sedii proprii, adecvate și sigure rămâne o prioritate, aceasta reprezentând o condiție esențială pentru desfășurarea stabilă și calitativă a procesului educațional”, se arată în comunicat.
Potrivit autorităților, dezvoltarea sistemului educațional din regiunea transnistreană trebuie să se realizeze în conformitate cu prevederile Codului educației al Republicii Moldova. De asemenea, trebuie să respecte standardele naționale de calitate și principiile Spațiului european al educației, inclusiv standardele Procesului Bologna, astfel încât toți copiii și tinerii din regiune să beneficieze de studii calitative, sigure și recunoscute.







