(FOTO) Expoziție fotografică dedicată Zilei Independenței R. Moldova, inaugurată la Președinție

O expoziție fotografică dedicată zilei istorice de 27 august 1991, când Republica Moldova și-a proclamat Independența, a fost inaugurată la Președinție.

Potrivit organizatorilor, expoziția prezintă imagini de arhivă, care surprind momentele decisive ale luptei pentru libertatea și suveranitatea Republicii Moldova.

- Advertisement -

Vă invităm la Președinție să descoperiți imagini de arhivă surprinse de fotograful Mihai Potârniche, care transmit emoția, curajul și momentele decisive în drumul spre libertate și suveranitate. De 35 de ani, Independența ne unește”, se arată într-un mesaj al Președinției.

Expoziția este organizată de Președinție, în colaborare cu Agenția Națională a Arhivelor, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței.

Menționăm că Republica Moldova va marca joi, 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. Cu această ocazie, la Chișinău, vor avea loc o serie de evenimente. Printre acestea se numără parada militară, la care sunt așteptați peste 2000 de militari și vor fi prezentate mai multe unități de tehnică militară și specială, precum și un concert dedicat Zilei Independenței.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.