Codul electoral a fost completat cu noi reglementări privind votul prin corespondență și organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia. Prevederile se regăsesc în proiectul de modificare a Codului electoral, aprobat de Parlament în lectura a doua.
Potrivit autorităților, proiectul urmărește consolidarea cadrului normativ electoral prin clarificarea procedurilor existente, eliminarea lacunelor identificate în practica electorală și introducerea unor mecanisme care să sporească transparența, echitatea, integritatea și eficiența tuturor etapelor procesului electoral.
„Un capitol nou este dedicat metodelor alternative de vot, în special votului prin corespondență. Proiectul introduce definiții privind votul prin corespondență, identificarea la distanță a alegătorilor prin mijloace digitale și lista electorală pentru votul prin corespondență. Totodată, se instituie un consiliu electoral distinct pentru organizarea votului prin corespondență. Alegătorii aflați peste hotarele țării vor putea opta pentru votul prin corespondență în baza unei proceduri de înregistrare prealabilă și de verificare a eligibilității.
O altă modificare vizează modalitatea de alegere a deputaților în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia. Proiectul prevede trecerea de la sistemul uninominal la unul proporțional, similar celui utilizat la alegerea consiliilor locale. Pentru a asigura stabilitatea cadrului electoral și o tranziție graduală, alegerile deputaților în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia programate pentru 15 noiembrie 2026 se vor desfășura, pentru ultima dată, în baza sistemului majoritar”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.
Autorii proiectului susțin că reglementările propuse consolidează și statutul Consiliului Electoral Central al UTA Găgăuzia, prin clarificarea atribuțiilor acestuia și integrarea sa în sistemul unitar al administrației electorale. Instituția va fi constituită din cel puțin șapte și cel mult 11 membri. Persoanele desemnate vor trebui să îndeplinească aceleași condiții de eligibilitate și să fie supuse acelorași proceduri de verificare prevăzute de legislație pentru titularii și candidații la funcții publice.
Documentul conține și măsuri pentru prevenirea utilizării resurselor administrative în scop electoral. Autoritățile publice centrale și locale vor fi obligate să adopte acte administrative prin care să stabilească, în mod transparent, condițiile de punere la dispoziție a spațiilor destinate întâlnirilor cu alegătorii. Acestea vor trebui să asigure un număr minim de încăperi care să poată fi utilizate de concurenții electorali în condiții egale. Totodată, întâlnirile cu alegătorii vor trebui organizate în afara programului de activitate al instituțiilor publice, pentru a preveni folosirea abuzivă a resurselor administrative în campaniile electorale.
De asemenea, sunt prevăzute și ajustări privind exercitarea dreptului de vot. Înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară va trebui efectuată cu cel puțin trei luni înainte de data scrutinului, pentru ca alegătorul să poată vota în baza acestor date. Proiectul modifică și regulile privind gestionarea conturilor utilizate în campaniile electorale și de grupurile de inițiativă.
Autorii inițiativei mai menționează că, la elaborarea proiectului legislativ, au fost valorificate propunerile formulate de Comisia Electorală Centrală în urma evaluărilor postelectorale ale scrutinelor din 2024 și ale alegerilor parlamentare din 2025. Totodată, inițiativa transpune soluțiile normative necesare pentru punerea în aplicare a Hotărârii Curții Constituționale din 9 iulie 2026.







