Fermierii din Republica Moldova cer autorităților să reintroducă mecanismul de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Guvernul urmează să ia astăzi o decizie finală pe acest subiect, după consultări pe platforma Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Premierul Vasile Tofan a declarat joi, în cadrul unei ședințe cu reprezentanții asociațiilor de agricultori, ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ai Căii Ferate din Moldova, că o astfel de decizie ar putea afecta producătorii de pe alte segmente.
„Presiunea este foarte mare să o introducem, cum a fost 3 ani la rând. În același timp, anumite părți ale lanțului valoric nu vor fi fericite: morăritul, zootehnia. Fiecare decizie a statului are repercusiuni, luând o parte, ataci altă parte. Sunt decizii grele, unde statul trebuie să ia partea cuiva. Agricultorii noștri au argumente bune. Mâine le vom cântări pe toate, ulterior vom lua decizia cum intervenim astfel încât să ne asigurăm că avem și prețuri corecte pentru agricultori, și o industrie de morărit, de panificație și zootehnie competitive. Toate aceste lucruri sunt interconectate”, a specificat premierul Vasile Tofan.
De asemenea, în cadrul ședinței de joi, organizată în contextul îngrijorărilor privind tranzitul cerealelor ucrainene, șeful Guvernului a transmis că fermierii din Republica Moldova au prioritate la transportarea cerealelor, tariful pentru ei este mai mic decât pentru producătorii ucraineni și limită pe capacitatea Căii Ferate nu există.
Conform informațiilor prezentate de Calea Ferată din Moldova, toate vagoanele CFM destinate transportului de cereale sunt rezervate prioritar pentru solicitările agricultorilor și ale companiilor din Republica Moldova. Transportul mărfurilor ucrainene aflate în tranzit se efectuează cu vagoane proprii ale operatorilor din Ucraina.
Totodată, reprezentanții Î.S. Calea Ferată au menționat că agricultorii moldoveni plătesc mai puțin pentru transportul cerealelor, beneficiind de un tarif complet de 15,30 franci elvețieni per tonă, pentru o distanță de 528 km. Costul complet pentru tranzitul cerealelor ucrainene pe aceeași distanță este de 20,64 franci elvețieni per tonă, cu includerea costurilor pentru vagoanele ucrainene.
„Exportatorii noștri plătesc un tarif mai mic decât exportatorii ucraineni și, pentru Calea noastră ferată, m-aș bucura să aibă cât mai mult tranzit ucrainesc, pentru că ei au nevoie de volume. Și-au planificat să transporte în august o mie de vagoane, acum suntem la mai puțin de 400. Agricultorii noștri au prioritate, tariful pentru ei este mai mic decât pentru cei ucraineni și limită pe capacitatea Căii Ferate nu există”, a declarat Vasile Tofan.
Până în prezent, aplicarea coeficientului de reducere de 0,5 la tariful pentru mărfurile ucrainene transportate în tranzit prin Republica Moldova a generat venituri de peste un milion de lei pentru CFM.
În cadrul discuțiilor, premierul a vorbit și despre provocările din Portul Constanța, unde există risc de congestionare. Astfel, pentru a evita blocajele, a fost luată decizia ca admiterea pentru tranzit a vagoanelor cu cereale ucrainești să aibă loc doar după confirmarea preluării acestora de către Portul Constanța.
Guvernul susține că va continua să monitorizeze situația privind transportul feroviar al producției agricole și tranzitul cerealelor ucrainene, „astfel încât interesele agricultorilor din Republica Moldova să fie protejate, iar infrastructura națională de transport să fie utilizată eficient”.
Menționăm că, la începutul săptămânii, Asociația „Forța Fermierilor” a avertizat că ar putea organiza proteste, dacă până vineri, 21 august, nu vor fi înregistrate progrese în trei probleme pe care le consideră prioritare: controlul tranzitului producției agricole din Ucraina, licențierea importurilor de cereale și oleaginoase și neadmiterea majorării TVA.







