Energia procurată de Energocom în luna iulie este mai scumpă decât cea achiziționată în luna precedentă. Potrivit datelor publicate de companie, prețul mediu ponderat în iulie a constituit aproximativ 134 de euro per megawatt-oră, sau cu peste 2 euro mai mare față de iunie. Iar față de luna mai, energia din iulie este cu peste 12 la sută mai scumpă. În același timp, ponderea energiei electrice procurate de la producătorii locali a scăzut cu aproape 11 puncte procentuale.
Potrivit Energocom, 57,33% din volumul importat a fost achiziționat prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 17,93% de pe Piața pentru Ziua Următoare, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri. Energocom precizează că prețul mediu nu include taxele și cheltuielile pentru transport, rezervarea capacității și alte costuri logistice.

Potrivit companiei, din 1 iulie, odată cu aplicarea noilor reguli ale pieței energiei electrice, achizițiile furnizorilor cu obligații de serviciu public se desfășoară prin mecanisme concurențiale, inclusiv prin Piața organizată a contractelor bilaterale, Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.
Astfel, Energocom achiziționează mai puțină energie în orele de zi și se concentrează pe procurarea energiei în orele de vârf, între 07:00 și 11:00 și între 18:00 și 23:00, atunci când energia este mai scumpă. Compania precizează că acest profil de achiziții influențează prețul mediu ponderat de cumpărare.








