Avertizare hidrologică prelungită până pe 14 august: mai multe râuri din Moldova au debite extrem de scăzute

Avertizarea hidrologică privind scăderea debitului râurilor din Republica Moldova a fost prelungită până pe 14 august. Codurile galben și portocaliu se mențin pe mai multe sectoare ale râurilor Nistru și Prut, iar cinci râuri mici rămân sub cod roșu, cu debite de 10% sau mai puțin din valorile medii multianuale.

Pe Nistru, codul galben este valabil pe sectorul Naslavcea–Dubăsari, unde scurgerea apei reprezintă 30–40% din valorile medii. Între Dubăsari și Tudora este instituit cod portocaliu, scurgerea fiind de aproximativ 30% din media obișnuită.

- Advertisement -

Pe Prut, codul portocaliu se menține pe sectoarele Criva–Costești și Ungheni–Brânza, unde scurgerea apei constituie aproximativ 20%, respectiv 20–30% din valorile medii multianuale. Între Costești și Ungheni este valabil cod galben, cu o scurgere de 30–40%.

Debite reduse sunt înregistrate și pe râurile mici. Răutul, Bâcul și Lunga se află sub cod galben, cu o scurgere de 35–45%, iar pe Căinar și Ichel este instituit cod portocaliu, cu valori de 20–30%.

Codul roșu se menține pe râurile Vilia, Draghiște, Cubolta, Ciulucul Mic și Botna, unde scurgerea apei este de 10% sau mai puțin din media multianuală.

Autoritățile îndeamnă populația și agenții economici să utilizeze rațional resursele de apă, în contextul secetei hidrologice. Guvernul a instituit, de asemenea, stare de alertă în sectorul hidrologic pentru 30 de zile, pe fondul reducerii accentuate a debitului Nistrului.

În perioada stării de alertă, autoritățile pot interveni pentru gestionarea consumului de apă, inclusiv prin modificarea temporară a condițiilor prevăzute în autorizațiile de folosință specială a apei, astfel încât necesarul populației să fie asigurat cu prioritate.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.