Circa 2.000 de elevi au depus cereri în etapa a doua a concursului de admitere în liceele din municipiul Chișinău. Rezultatele finale urmează să fie afișate pe 10 august, transmite IPN.
În această etapă au fost înregistrate 1.948 de cereri prin intermediul platformei electronice de admitere. Candidații au concurat pentru 1.324 de locuri disponibile în 84 de instituții liceale.
Pentru sesiunea de admitere din acest an, planul municipal prevede în total 5.822 de locuri în 233 de clase liceale. După prima etapă a concursului au fost ocupate 4.657 de locuri, iar cele rămase disponibile au fost scoase la concurs în etapa a doua.
Elevii care vor fi admiși în această etapă vor trebui să prezinte actele justificative și să confirme opțiunea de înmatriculare în perioada 11–13 august.
Potrivit autorităților municipale, raportul final privind rezultatele sesiunii de admitere în liceele din Chișinău va fi întocmit pe 14 august.






