(FOTO) Un șef de Direcție din cadrul AIPA, reținut într-un dosar de trafic de influență

Un șef de Direcție din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a fost reținut astăzi, 5 august, de procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit CNA, acesta ar fi pretins și primit 130.000 de lei de la reprezentantul unui agent economic. În schimbul banilor, șeful Direcției ar fi susținut că are influență asupra membrilor comisiei din cadrul AIPA și că i-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă privind acceptarea cererii și acordarea subvenției solicitate de agentul economic.

- Advertisement -

În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat transmiterea unor sume de bani de către suspect către terțe persoane. Ulterior, în urma perchezițiilor efectuate în acest dosar, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în valoare totală de 2,5 milioane de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Acțiunile de urmărire penală continuă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.