Liliana Vițu a fost numită în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, 5 august, de către președinta Maia Sandu.
Șefa statului și-a exprimat încrederea că Liliana Vițu va continua dezvoltarea Centrului și creșterea capacităților societății de a răspunde provocărilor tot mai complexe din spațiul informațional.
Numirea Lilianei Vițu vine la doar două zile după ce aceasta a demisionat din fruntea Consiliului Audiovizualului, invocând o schimbare anticipată în viața sa profesională.
În același timp, marți, Ana Revenco, fosta directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, a anunțat că își încheie mandatul. Ulterior, președinta Maia Sandu a aprobat cererea de demisie a acesteia.
Șefa statului i-a mulțumit Anei Revenco pentru munca depusă la conducerea Centrului și pentru rolul pe care l-a avut în construirea acestei instituții. „Într-un context regional și de securitate fără precedent, doamna Revenco a pus bazele unei structuri esențiale pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării și a ingerințelor străine. Îi sunt recunoscătoare pentru profesionalism și perseverență”, a conchis Maia Sandu.
Menționăm că Ana Revenco a fost numită de Parlament în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării pe 19 octombrie 2023, pentru un termen provizoriu de un an. În anul 2024, instituția a confirmat că aceasta își va continua activitatea în funcție până la desemnarea unui nou director.
Liliana Vițu, noua directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, are peste 25 de ani de experiență în domeniul media și al comunicării, iar în ultimii aproape 5 ani a condus Consiliul Audiovizualului.






