Liliana Vițu și-a anunțat demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului (CA), invocând o schimbare anticipată în viața sa profesională.
Aceasta a precizat luni, 3 august, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, că și-a depus demisia, fără a oferi mai multe detalii.
„În legătură cu o anticipată schimbare în viața mea profesională, mi-am depus azi demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului. Le mulțumesc colegilor pentru susținere și efortul depus în cei aproape 5 ani, pentru ca misiunea autorității naționale de reglementare, și anume, cea de a servi interesul public și de a proteja spațiul informațional al țării, să fie realizată. CA este o instituție vocală în rândul organizațiilor europene de profil, contribuie la procesul de integrare europeană, dar, și mai important, se îngrijește ca oamenii să aibă parte de programe audiovizuale de o calitate mai bună, mai aproape de problemele lor și cu un mai mult respect față de rigorile legii”, a punctat Liliana Vițu.
Menționăm că Liliana Vițu se află la șefia Consiliului Audiovizualului din decembrie 2021. Aceasta a fost desemnată membră a instituției la propunerea Guvernului, iar ulterior a preluat funcția de președintă.






