Un tânăr a dispărut, în dimineața zilei de 31 iulie, în apele râului Nistru, în zona plajei din orașul Vadul lui Vodă. Scafandrierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit și îl caută.
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:40. Conform informațiilor preliminare, un grup de tineri se afla la scăldat, iar unul dintre aceștia a intrat în apă și nu a mai revenit la suprafață. Tinerii care au rămas la mal au alertat imediat serviciile de urgență.
La fața locului au intervenit scafandrierii din cadrul Direcției Regionale Căutare – Salvare nr.1 a IGSU, care efectuează lucrări subacvatice de căutare a persoanei. Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de organele de resort.






