O femeie de 74 de ani a decedat în urma unui grav accident rutier care s-a produs astăzi, 30 iulie, la ieșirea din localitatea Mândrești, raionul Telenești.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 14:30, pe traseul G-65 Telenești–Cîșla. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Tesla, a lovit o femeia care traversa partea carosabilă în afara trecerii pentru pietoni.
În urma traumatismelor suferite, victima a decedat pe loc până la sosirea echipajului medical. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii desfășoară în continuare acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.






