Organizația „Eurasia” a fost declarată extremistă în Republica Moldova. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Centru la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
Astfel, în baza hotărârii instanței din 24 iulie, entitatea a fost inclusă în Registrul organizațiilor și materialelor cu caracter extremist. Potrivit SIS, după includerea în acest registru, conducerea sau organizarea activității organizației, participarea la aceasta, finanțarea ei, precum și producerea, deținerea în scop de distribuire, distribuirea sau promovarea materialelor emise de organizație pot atrage răspundere penală.
În acest context, SIS recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv celor aflați peste hotare, „să se abțină de la orice formă de colaborare sau implicare în activitățile Organizației „Eurasia”, să înceteze eventualele raporturi de muncă sau alte forme de cooperare cu aceasta, să nu participe la evenimente organizate de ori cu participarea organizației și să nu distribuie sau promoveze materialele elaborate ori difuzate de aceasta”.
Instituția precizează că va continua să monitorizeze respectarea cadrului legal și să întreprindă măsuri pentru prevenirea și contracararea activităților cu caracter extremist în vederea protejării securității naționale și a ordinii constituționale a Republicii Moldova.
Menționăm că organizația „Eurasia”, înregistrată la Moscova, este condusă de Nelli Parutenco, fosta contabilă a lui Ilan Șor. Această entitate este sancționată de Uniunea Europeană, Statele Unite și Regatul Unit.
Organizația apare într-un raport al SIS din Republica Moldova privind imixtiunea externă în procesele electorale din 2024. Documentul indică faptul că influența străină asupra Republicii Moldova s-a exercitat prin „platforme, agenți de influență și instrumente tipice unei imixtiuni hibride”, printre care entitatea „Eurasia”, Blocul „Victorie” și grupul criminal organizat „Șor”, susținut de persoane aflate sub sancțiuni internaționale și în căutare.






