Protest în fața Parlamentului împotriva majorării tarifelor la gaze. Igor Grosu cere opoziției soluții: „Să vină cu propuneri de restructurare a Moldovagaz”

Mai multe partide de opoziție au protestat în fața Parlamentului în timpul ședinței plenare, exprimându-și nemulțumirea față de o posibilă majorare a tarifelor la gazele naturale. Printre formațiunile care au participat la acțiune s-au numărat Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), „Democrația Acasă” și „Partidul Nostru”.

Protestatarii au cerut autorităților să renunțe la majorarea tarifelor și au criticat politicile guvernării în domeniul energetic. Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că numărul participanților la protest a crescut față de acțiunea organizată săptămâna trecută și a făcut apel la mobilizarea unui număr mai mare de oameni, transmite Moldpres.

- Advertisement -

Tariful la gaz urmează să fie majorat chiar în această săptămână. Iar dacă nu vom opri această decizie acum, în toamnă ne așteaptă o nouă scumpire. Singura ieșire din criză este obținerea alegerilor parlamentare anticipate și schimbarea guvernării”, a declarat liderul PSRM.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că prețul final al gazelor este influențat de cotațiile de pe piețele internaționale, însă există și costuri interne asupra cărora autoritățile pot interveni. „Componenta de preț ține de cotațiile pe piețele, pe burse, componenta de costuri interne deja e apanajul nostru, aici noi putem interveni”, a explicat președintele Parlamentului.

Grosu a menționat că opoziția are dreptul să protesteze, dar ar trebui să prezinte și soluții privind reducerea costurilor din sectorul gazelor. Președintele Parlamentului s-a referit la un proiect de lege privind restructurarea companiei „Moldovagaz” și a subliniat că așteaptă propuneri inclusiv de la reprezentanții opoziției care au activat anterior în cadrul acestei companii.

E dreptul lor să protesteze, să nu uite să vină cu niște propuneri referitoare la cum restructurăm Moldovagaz. Asta e prima mea așteptare. Sunt din opoziție oameni care au muncit la Moldovagaz, au primit salarii la Moldovagaz, au fost unii în Consiliul de Administrație la Moldovagaz. Ei știu mai bine cum funcționează instituția asta și cum putem optimiza. Eu de la ei aștept să ne spună, din 20 de întreprinderi, de exemplu, cât este optimal să rămână”, a afirmat Grosu.

Președintele Parlamentului a respins și acuzațiile potrivit cărora Guvernul nu ar fi întreprins măsuri pentru reducerea remunerațiilor membrilor Consiliului de Administrație al Moldovagaz. El a precizat că reprezentanții statului în Consiliul de Administrație al Moldovagaz au propus încă în 2022 reducerea remunerațiilor, însă propunerea nu a fost susținută de ceilalți membri ai Consiliului.

Totodată, președintele Parlamentului a afirmat că trebuie analizate și costurile legate de transportul gazelor și activitatea companiei de transport, pentru a identifica eventuale posibilități de optimizare.

La 15 iulie, Energocom a depus la ANRE o solicitare de majorare a tarifului la gazele naturale până la 19 lei și 37 de bani pentru un metru cub, fără TVA. Ulterior, ANRE a propus un tarif de 18 lei și 79 de bani pentru un metru cub, fără TVA, față de tariful actual de 13 lei și 35 de bani. Decizia finală privind noul tarif urmează să fie adoptată de Consiliul de administrație al ANRE.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.