Noii membri ai Guvernului Tofan, prezentați echipelor din ministere

Cei patru membri noi din Guvernul, condus de premierul Vasile Tofan, au fost prezentați astăzi echipelor din ministerele pe care le vor conduce.

Astfel, la Ministerul Sănătății a fost prezentat echipei noul ministru Alexandru Gasnaș, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare – ministrul Radu Musteața. La conducerea ministerului Finanțelor revine Victoria Belous, iar portofoliul ministerului Culturii va fi gestionat de către ministrul Dan Suruceanu.

- Advertisement -

Prim-ministrul Vasile Tofan și-a exprimat încrederea că experiența și profesionalismul noilor miniștri vor contribui la realizarea priorităților Guvernului în domeniile pe care le vor gestiona. „Așteptările sunt mari, vă rog sa aveți curajul și determinarea să faceți schimbările necesare, cu sprijinul echipelor, și să aveți o comunicare bună cu oamenii”, a spus Vasile Tofan.

Oficialul le-a urat mult succes noilor membri ai echipei guvernamentale. Totodată, premierul Vasile Tofan a mulțumit miniștrilor care și-au încheiat mandatele pentru munca lor.

Menționăm că noul Guvern condus de premierul Vasile Tofan s-a întrunit astăzi, 22 iulie, în prima ședință. Aceasta a avut loc la doar 5 ore după ce Cabinetul de miniștri a depus jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Aseară, Parlamentul a acordat vot de încredere noului Guvern de la Chișinău și a aprobat programul de guvernare intitulat „Economie europeană, stat eficient”.

Guvernul, condus de premierul Vasile Tofan, a păstrat 12 miniștrii din echipa ex-premierului Alexandru Munteanu, unii dintre aceștia activând în Executiv încă din 2021, de pe timpul prim-ministrei Natalia Gavrilița.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.