Ministrul în exercițiu al Sănătății, Emil Ceban, a transmis un mesaj la final de mandat, subliniind că va rămâne parte a sistemului de sănătate și va continua să contribuie la dezvoltarea lui din mediul academic.
Într-un mesaj public, el a mulțumit colegilor, lucrătorilor medicali, partenerilor de dezvoltare și tuturor celor cu care a colaborat în perioada mandatului de ministru al Sănătății.
„Le sunt recunoscător colegilor din Ministerul Sănătății pentru profesionalism și pentru munca pe care, de cele mai multe ori, publicul nu o vede. Le mulțumesc medicilor, asistenților medicali, farmaciștilor, managerilor de instituții și tuturor celor care țin sistemul de sănătate în mișcare. Împreună am reușit să consolidăm dialogul cu profesioniștii din sistemul medical și cu pacienții, bazându-ne pe transparență, respect reciproc și convingerea că un sistem de sănătate puternic se construiește prin colaborare. Am făcut eforturi constante pentru a consolida comunitatea medicală, pentru a reduce fragmentarea sistemului și pentru a încuraja o abordare integrată, în care toate nivelurile de asistență medicală funcționează în beneficiul pacientului. Mulțumesc colegilor din Guvern, partenerilor de dezvoltare și tuturor celor cu care am lucrat în această perioadă”, a transmis Emil Ceban.
Totodată, ministru în exercițiu al Sănătății a subliniat că funcțiile publice sunt, prin natura lor, trecătoare. „Instituțiile însă trebuie să rămână stabile, iar încrederea oamenilor în ele se construiește în timp, prin responsabilitate și continuitate. Plec cu liniștea că am servit această instituție cu bună-credință și cu respect pentru fiecare decizie pe care am luat-o. Atât cât a depins de mine, am încercat să nu uit niciodată că de fiecare hotărâre depinde, într-un fel sau altul, sănătatea unui pacient”, a punctat Emil Ceban.
El și-a exprimat speranța că această muncă va fi continuată cu aceeași responsabilitate și aceeași viziune, subliniind că reformele începute au nevoie de consecvență pentru a-și produce pe deplin efectele.
„Îmi doresc ca proiectele investiționale aflate în derulare să fie duse la bun sfârșit, ca procesul de implementare a multor reforme inițiate și masterplanului spitalicesc să continue, iar consolidarea asistenței medicale primare să rămână o prioritate națională. La fel de importante sunt investițiile continue în infrastructura și dotarea instituțiilor medicale, precum și dezvoltarea unor servicii medicale accesibile, moderne și cât mai aproape de pacient, indiferent de localitatea în care acesta trăiește. Rămân parte a sistemului de sănătate și voi continua să contribui la dezvoltarea lui din mediul academic. Formarea noilor generații de medici, farmaciști și alți specialiști din domeniul sănătății este una dintre cele mai importante investiții în viitorul țării. Îi doresc succes noului ministru și tuturor celor care vor duce mai departe această responsabilitate. Oamenii au nevoie de instituții puternice, stabile și demne de încrederea lor”, a conchis Emil Ceban.
Menționăm că premierul desemnat, Vasile Tofan, se află în aceste clipe în Parlament unde a prezentat programul de activitate și a solicitat votul de încredere pentru cabinetul său.
Guvernul propus de Vasile Tofan este format din 16 miniștri. Astfel, 12 membri ai Executivului precedent își păstrează funcțiile, iar alte patru nume noi se alătură echipei guvernamentale.
Emil Ceban se numără printre cei patru miniștri ai Guvernului Munteanu, care nu se vor regăsi în noua echipă guvernamentală. La conducerea Ministerului Sănătății a fost propus consilierul prezidențial în domeniul sănătății, Alexandru Gasnaș.






