Președinta Indiei, vizită în Republica Moldova

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua luni, 20 iulie, o vizită oficială în Republica Moldova. Aceasta va fi prima vizită a unui șef de stat indian la Chișinău de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state în anul 1992.

Astfel, Droupadi Murmu va avea o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Părțile vor trece în revistă întregul spectru al relațiilor bilaterale și vor discuta despre noi direcții de cooperare, inclusiv extinderea accesului produselor din Republica Moldova pe piața indiană, atragerea investițiilor indiene și dezvoltarea cooperării în domeniul energiei regenerabile și al transformării digitale.

- Advertisement -

Ulterior, cele două președinte vor deschide Forumul de Afaceri Republica Moldova–India, organizat de Agenția de Investiții. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri din ambele state și are scopul de a stimula cooperarea comercială și investițională în domenii precum infrastructura și construcțiile, industria prelucrătoare, tehnologia informației, energia regenerabilă, industria farmaceutică și sectorul agroalimentar. Delegația din India include circa 30 de oameni de afaceri.

În cadrul vizitei, președinta Indiei, Droupadi Murmu va mai avea întâlniri cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii Grupului parlamentar de prietenie, dar și cu comunitatea indiană din Republica Moldova.

Menționăm că relațiile dintre Chișinău și New Delhi s-au intensificat în ultimii ani. Republica Moldova și-a deschis Ambasadă în India în decembrie 2024, iar în februarie 2025 piața indiană a fost deschisă pentru merele din Republica Moldova. Totodată, compania indiană KEC International a construit linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău. În prezent, peste 1.400 de studenți indieni învață în universitățile din Republica Moldova, majoritatea la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Vizita președintei Indiei, Droupadi Murmu, la Chișinău marchează „deschiderea unei noi etape în relația bilaterală”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.