Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, 15 iulie, la Kiev, la ceremonia dedicată Zilei Statalității Ucrainei.
În discursul său, șefa statului a adus un omagiu rezilienței poporului ucrainean în fața agresiunii ruse și a reafirmat solidaritatea deplină a Republicii Moldova cu Ucraina.
„În fiecare zi, lumea este martora unui lucru extraordinar. Vedem ucraineni care aleg curajul în locul fricii. (…) Vedem medici care salvează vieți sub bombardamente. Vedem salvatori care, după fiecare atac, caută neobosiți supraviețuitori sub dărâmături și îi alină pe cei îndoliați. Vedem militari care își apără patria cu un curaj nețărmurit”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a mai adăugat că oamenii din Republica Moldova sunt alături de ucraineni, cu admirație, cu compasiune și cu o solidaritate de neclintit. „Nu vom înceta niciodată să credem că Ucraina va învinge, iar binele va triumfa asupra răului. (…) Vă mulțumim că ne reamintiți ce înseamnă să lupți pentru libertate. Vă mulțumim că arătați lumii că bombele nu pot transforma demnitatea în supunere”, a subliniat președinta Republicii Moldova.



La ceremonia dedicată Zilei Statalității Ucrainei au mai fost prezenți președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele României, Nicușor Dan și alți lideri europeni.
Menționăm că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, întreprinde astăzi, 15 iulie, o vizită la Kiev, la invitația omologului său din Ucraina, Volodimir Zelenski. Șefa statului urmează să participe și la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, unde vor fi abordate subiecte ce țin de situația de securitate, sprijinul pentru Ucraina și parcursul european al statelor candidate din regiune.
Deplasarea președintei Maia Sandu are loc la doar două zile după ce Republica Moldova s-a alăturat Coaliției de Voință, un grup de peste 30 de state, care și-au unit eforturile pentru a sprijini Ucraina să ajungă la un armistițiu și, ulterior, la o pace justă, prevenind o nouă agresiune.






