Peste 7.000 de persoane au fost depistate muncind fără forme legale de angajare de la începutul anului 2026, în urma controalelor desfășurate la nivel național de Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM). Cele mai multe încălcări au fost înregistrate în sectoarele agriculturii, construcțiilor, HoReCa și comerțului.
Potrivit ISM, în perioada 22–26 iunie au fost verificați 42 de angajatori, iar inspectorii au identificat 937 de persoane care activau fără contract individual de muncă.
În urma intervenției autorităților, 825 dintre acestea și-au legalizat raporturile de muncă, obținând acces la drepturile și garanțiile sociale prevăzute de legislație.
Inspectoratul susține că fenomenul muncii nedeclarate rămâne unul extins, însă acțiunile de control și măsurile de formalizare a angajării contribuie la reducerea acestuia.
Datele instituției arată că și în anul 2025 au fost depistate peste 8.000 de persoane care munceau „la negru”, iar aproximativ 91% dintre acestea au fost ulterior încadrate legal.
Autoritățile avertizează că munca nedeclarată afectează drepturile salariaților, distorsionează concurența loială între angajatori și diminuează veniturile la bugetul public prin neplata contribuțiilor sociale și a impozitelor.
În acest context, Inspectoratul de Stat al Muncii anunță că va continua controalele și campaniile de informare pentru a încuraja angajatorii să încheie și să declare raporturile de muncă în conformitate cu legislația.
Totodată, autoritățile amintesc că Guvernul a aprobat, în mai 2025, Programul de Țară pentru Munca Decentă 2025–2027, document care urmărește crearea unor locuri de muncă sigure, remunerate corect și stimularea dezvoltării economice prin investiții și creșterea productivității.






