Eugeniu Osmochescu, după desemnarea în calitate de premier interimar: Vom continua să muncim pentru binele R. Moldova

Eugeniu Osmochescu a venit cu o reacție la scurt timp după ce a fost desemnat în calitate de premier interimar, subliniind că a acceptat „această responsabilitate cu onoare și deplină seriozitate”.

El a mulțumit pentru încredere și a subliniat că prioritatea sa în această perioadă va fi asigurarea continuității activității Guvernului.

- Advertisement -

În conformitate cu decretul semnat de doamna președintă Maia Sandu privind asigurarea interimatului funcției de prim-ministru, am acceptat această responsabilitate cu onoare și deplină seriozitate. Le mulțumesc doamnei președinte pentru încrederea acordată și colegilor din Guvern pentru sprijin. În această perioadă, prioritatea mea va fi asigurarea continuității activității Guvernului, menținerea stabilității instituționale și promovarea deciziilor necesare în interesul cetățenilor Republicii Moldova. Împreună cu echipa guvernamentală, vom continua să muncim pentru binele țării și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate”, a scris Eugeniu Osmochescu pe pagina sa de Facebook.

Menționăm că președinta Maia Sandu a semnat astăzi decretul privind asigurarea, de către Eugen Osmochescu, a interimatului funcției de premier până la formarea unui nou Guvern.

Decizia vine după ce vineri, 3 iulie, premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, motivând că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile personale.

La scurt timp, președinta Maia Sandu a anunțat lansarea consultărilor cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, care ar urma să aibă loc săptămâna aceasta.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.