O persoană a rămas fără peste 250 000 de lei după ce a fost sunată succesiv de escroci, care s-au dat drept reprezentanți ai unei instituții financiare și ai Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Sub pretextul protejării economiilor, victima a contractat un credit și a transmis întreaga sumă unui curier. Cazul s-a produs în municipiul Chișinău.
în total, în perioada 3–5 iulie, Poliția a înregistrat 27 de cazuri de escrocherie, cu un prejudiciu total estimat la peste 1 milion de lei. Deși faptele au fost comise în intervalul 27 iunie – 4 iulie, majoritatea victimelor au sesizat autoritățile la câteva zile sau chiar săptămâni după producerea acestora.
De asemenea, în aceeași perioadă, datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 232 de tentative de fraudă, fiind evitate pierderi financiare considerabile.
Poliția atenționează că escrocii își adaptează permanent metodele de operare și utilizează, în cadrul aceleiași fraude, identități false ale mai multor instituții pentru a crea impresia unei proceduri oficiale și urgente.
Astfel, oamenii legii recomandă cetățenilor să verifice identitatea persoanei care îi apelează, sunând direct la instituția vizată. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să nu comunice coduri SMS, PIN-uri, parole sau alte date bancare confidențiale, să nu ia credite și să nu transmită mijloace financiari unor curieri, subliniind că nicio instituție publică nu colectează bani în acest mod.
Poliția mai recomandă cetățenilor să sesizeze imediat autoritățile dacă suspectează o tentativă de escrocherie.






