Cei 114 absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat au fost premiați luni, 6 iulie, pentru rezultate excepționale.
La ceremonia festivă, dedicată celebrării excelenței, perseverenței și integrității academice, au participat absolvenții, părinții acestora, profesori și oficiali.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, au oferit diplome elevilor, remarcând performanțele înregistrate de aceștia.
„Unii dintre voi veți alege universitățile din Republica Moldova, alții veți merge peste hotare. Este firesc. Învățați, descoperiți lumea, deveniți cei mai buni în domeniul vostru, dar să nu uitați că această țară va avea nevoie de voi. Republica Moldova are nevoie de medici buni, de profesori buni, de ingineri, antreprenori, cercetători și oameni onești. Are nevoie de generația voastră. Cred că veți face lucruri mari și cred că veți demonstra că Moldova poate reuși prin oamenii săi”, a spus Igor Grosu, președintele Parlamentului.
La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun i-a îndemnat pe absolvenți să-și continue studiile în Republica Moldova.
„Să rămâneți ambițioși, dar modești. Să fiți exigenți cu voi, dar empatici cu ceilalți. Să căutați excelența, dar să nu uitați niciodată că adevărata valoare a unui om se vede și în felul în care îi ridică pe alții. Vă aplaudăm astăzi pentru rezultatele voastre. Însă, vă vom admira cu adevărat pentru ceea ce veți construi mai departe. R. Moldova are nevoie de mintea voastră, de caracterul vostru și de curajul vostru. Vă așteptăm la studii. Vă așteptăm acasă. Vă așteptăm să fiți parte din generația care va duce această țară mai departe”, a menționat Dan Perciun.
Tinerii absolvenți și-au exprimat recunoștința față de profesori și față de toți cei care i-au susținut și încurajat de-a lungul anilor de studii, contribuind la parcursul și reușita lor academică.
„Pentru cei care vor da Bacalaureatul anul viitor, vreau să știți că acest examen nu este imposibil. Da, poate părea greu, dificil, poate părea că se termină lumea, dar nu este așa. Avem 114 tineri care dovedesc că, pe lângă faptul că poți promova Bacalaureatul, îl poți promova excelent. Vă rog să nu uitați că am ajuns aici pentru că nu am renunțat. BAC-ul nu este pasul final, ci primul pas spre ceea ce vom deveni”, a declarat Mark Sebastian Cauș, absolvent al Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău.
Totodată, 48 de licee teoretice care au avut în acest an absolvenți cu media 10 la examenul de bacalaureat au fost distinse cu Diplome de excelență, în semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute în sesiunea 2026 și pentru contribuția lor constantă la promovarea excelenței, calității și performanței în educație.
Menționăm că 114 absolvenți au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din acest an. Premianții reprezintă instituții de învățământ din Bălți, Cahul, Călărași, Chișinău, Cimișlia, Drochia, Dubăsari, Hâncești, Orhei, Sângerei, Soroca, Strășeni, Ungheni și UTA Găgăuzia.






